Steliștii nu se tem de Galatasaray sau Gică Hagi!

Steliștii nu se tem de Galatasaray sau Gică Hagi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valeriu Argăseală (foto) spune că nu trebuie să înspăimânte pe nimeni faptul că Steaua ar putea întâlni în turul trei preliminar al Ligii Campionilor pe Galatasaray.

Sunt șanse ca echipa turcă să fie condusă din sezonul următor chiar de Gică Hagi, tehnicianul izgonit de Gigi Becali din Ghencea. „Din punctul meu de vedere, nu este nicio problemă, doar că un antrenor român s-ar putea întâlni cu un alt antrenor român într-o competiție foarte mare, iar acest lucru ar fi foarte bine pentru România. Noi nu ne temem de Galata. De ce să ne fie teamă? O echipă care vrea să meargă în Liga Campionilor nu trebuie să aibă frică, ci doar emoțiile specifice acestei competiții”, a spus Argăseală.

Președintele stelist nu a uitat să le reamintească conducătorilor de la CFR că echipa din Gruia este calificată în grupele Ligii Campionilor datorită Stelei. „Nu mă interesează ce mai declară CFR, dar această echipă joacă acum direct în grupele Ligii Campionilor datorită punctelor acumulate în trecut de Steaua”, a punctat Argăseală.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×